Vous êtes ici :

Biblioteci si bibliotecari din învăţământul secundar

par Carole Tilbian,
Centrul Regional de Documentare Pedagogică Lyon, Franţa, în colaborare cu Isabelle Estève- Bouvet, Centrul Regional de Documentare Pedagogică din Normandia de Jos (Basse-Normandie), Caen, Franţa Trad. Georgeta Badau

Mots clés : bibliothèque , international , établissement du second degré

  • Google+
  • Imprimer

Acest document prezintă sistemul documentar din unităţile de învăţământ franceze. Este vorba nu atât despre un dosar exhaustiv, cât despre o prezentare globală al cărei scop este acela de a permite bibliotecarilor şcolari din străinătate o mai bună cunoaştere a modelului francez. Documentul evocă doar şcolile generale şi liceele din sistemul de  învăţământ secundar francez, fără a analiza însă unităţile şcolare aparţinând filierei agricole, subordonate Ministerului Agriculturii. Mai mult decât atât, misiunile profesorilor documentarişti, precum şi activităţile pe care aceştia le coordonează sunt prezentate într-un mod sintetic, fără a fi detaliate de fiecare dată.

I. Prezentare generala a sistemului educativ francez

1.Organizare

Modelul francez al şcolii republicane moderne a apărut la sfârşitul secolului al XIX-lea. De atunci, învăţământul public este obligatoriu până la vârsta de 16 ani, este gratuit şi laic. Pe lângă unităţile şcolare din sistemul public, există şcoli particulare care percep taxe de studii şi care propun adesea un învăţământ religios. Totuşi, majoritatea şcolilor private au încheiat un contract cu statul francez, ceea ce înseamnă că Ministerul Educaţiei asigură remunerarea profesorilor şi, în schimb, tot el supervizează programele şi organizarea pedagogică.

Învăţământul secundar francez este organizat în două cicluri:

După şcoala primară, între 11 şi 15 ani, elevii urmează, vreme de patru ani, ciclul gimnazial numit în Franţa “colegiu” (care ar putea fi comparat cu “Junior High School” din sistemul educativ american). În perioada 2004-2005, existau 5200 de colegii publice şi 1788 de colegii private; numărul mediu de elevi era de 501 per colegiu (în colegiile publice). [1a]

După colegiu, elevii aleg una din următoarele direcţii:

Fie urmează liceul (echivalent al „High School” din sistemul educativ american) timp de trei ani, de la 15 la 18 ani. În ultimul an, după opt ani de învăţământ secundar, ei susţin un examen, numit „bacalaureat”, care le deschide porţile spre învăţământul superior. În perioada 2004-2005, se înregistrau 1545 de licee publice şi 1069 de licee private; numărul mediu de elevi per liceu era de 1008 (în liceele publice) [1a]

Fie optează pentru o formare profesională. În acest ultim caz, ei urmează un liceu tehnic, în care se vor pregăti pentru a obţine o diplomă profesională. În perioada 2004-2005, existau 1061 de licee de acest tip în sistemul public şi 641 în cel privat; numărul mediu de elevi per liceu tehnic era de 427 (în liceele tehnice din sistemul public de învăţământ). [1a]

2. Centralizare

Ministerul Educaţiei controlează ansamblul sistemului şcolar.

El este cel care le furnizează unităţilor de învăţământ, pe lângă salariile profesorilor,  şi principalele resurse financiare. Majoritatea cheltuielilor pentru activităţile educative sunt în sarcina Statului – până la 61% [1a].
Fondurile sunt repartizate celor 30 de entităţi educative regionale (numite „academii”) şi, de aici, redistribuite apoi unităţilor şcolare. Colectivităţile teritoriale (regionale şi municipale) participă, de asemenea, la cheltuielile educative – dar doar până la cel mult 21% [1a] şi [1b]. Ele sunt cele care asigură cheltuielile de construcţie şi participă la cheltuielile de dotare şi funcţionare (spre exemplu, facturi de electricitate şi echipament informatic). Uneori, aceste colectivităţi teritoriale acordă subvenţii speciale, destinate achiziţionării de resurse (carte şi CD-ROM) sau organizării de activităţi culturale.

Ministerul Educaţiei gestionează carierele profesorilor (vezi mai jos).

Tot el defineşte conţinuturile pedagogice. În ceea ce priveşte conţinuturile învăţământului, trebuie spus că sistemul francez este unul extrem de centralizat deoarece programele şcolare sunt stabilite de către Ministerul Educaţiei Naţionale prin texte juridice. În felul acesta se explică faptul că toţi elevii francezi de un anumit nivel, atât în ciclul primar, cât şi în cel secundar, beneficiază de aceeaşi instruire, indiferent dacă sunt în sistemul public de învăţământ  sau în cel privat.

3. Un statut profesional armonizat

Profesorii din şcolile primare şi secundare publice din Franţa sunt funcţionari de stat.
Recrutarea lor se face în sistem centralizat, iar formarea este armonizată. Cei care doresc să devină profesori trebuie să urmeze un curs universitar şi apoi să reuşească la un concurs: un curs de trei ani, după bacalaureat, le permite să susţină examenul numit CAPES (Certificat d’Aptitude Professionnelle à l’Enseignement Secondaire - Certificat de Aptitudine Profesională pentru Învăţământul Secundar); un curs de patru ani, după bacalaureat, le permite să susţină agregaţia (l’agrégation).  Pentru fiecare disciplină există ambele tipuri de  examene (spre exemplu, un profesor de matematică trebuie să fi obţinut diploma CAPES de matematică).
Pentru a putea preda, profesorul trebuie să fi reuşit la concurs şi să fi efectuat un an de practică pedagogică. Reuşita la concurs îi conferă, de asemenea, un statut profesional legal, iar drepturile şi îndatoririle sale sunt fixate în mod regulamentar: număr de ore de predare pe săptămână; venituri şi condiţii de promovare, repartizare şi schimbare a locului de muncă. Din 1990, bibliotecarii şcolari (numiţi „profesori documentarişti”) trebuie să obţină un CAPES de Documentare (vezi mai jos).

4. Bibliotecarii scolari din sistemul francez

Istoria bibliotecilor şcolare moderne din Franţa a început în 1952, când ministrul de atunci al Educaţiei a scos în evidenţă rolul important pe care îl poate juca utilizarea documentelor în procesul de învăţare. Prin urmare, s-a recomandat dezvoltarea serviciilor de documentare în şcolile primare şi în unităţile şcolare din învăţământul secundar.

În 1962, s-a prevăzut prin lege ca în fiecare unitate şcolară din învăţământul secundar să fie creat un spaţiu destinat documentării (numit „Serviciu de Documentare şi Informare – SDI”) şi s-a preconizat constituirea unui fond documentar care să includă atât resurse pedagogice, cât şi lucrări de ficţiune.

În 1974, graţie resurselor alocate de Ministerul Educaţiei, în fiecare colegiu (şcoală generală) sau liceu a început crearea unui „Centru de Documentare şi Informare” (CDI). Circulara ministerială din 1974 insistă, de asemenea, asupra faptului că acest CDI ar trebui să devină „un veritabil focar de animaţie pedagogică unde, prin colaborarea strânsă dintre profesori şi documentariştii-bibliotecari, să se faciliteze nu doar achiziţionarea de cunoştinţe, ci şi învăţarea unor metode care să-l ajute pe elev să se dezvolte şi să devină independent”. [2].
La vremea aceea şi în perioada care a urmat până la crearea în 1990 a unui CAPES de Documentare, personalul din centrele de documentare şi informare era format din profesori care renunţaseră la statutul lor de profesori de disciplină pentru a gestiona centrul de documentare. Rolul lor pedagogic era la acel moment  mai puţin vizibil.

În 1986, s-a publicat o circulară prin care se defineau în mod clar statutul, rolul şi misiunile profesorilor documentarişti; această circulară este încă în vigoare şi reprezintă textul care reglementează profesia (cf. IV).

În 1990, a avut loc prima sesiune a examenului CAPES de Documentare. De atunci, se poate afirma că situaţia centrelor de documentare şi informare din unităţile şcolare franceze este mai omogenă: serviciul există în aproape fiecare colegiu (şcoală generală) sau liceu şi este asigurat de către un profesor documentarist calificat.

II. CDI

1. Spatiul

În zilele noastre, acest loc specific destinat documentării există în toate unităţile şcolare din sistemul public de învăţământ, precum şi în majoritatea unităţilor şcolare private. Deci, se poate estima că există un număr de circa 11000 de centre de documentare şi informare (CDI).[3]

Ministerul Educaţiei a formulat câteva recomandări referitoare la organizarea acestui loc. CDI trebuie să propună un ansamblu de spaţii distincte, fiecare dintre ele fiind destinate în mod clar unui anumit tip de utilizare:
un spaţiu în care elevii pot lucra pe grupe;
un spaţiu în care elevii pot lucra individual;
un spaţiu de lectură;
un spaţiu  de consultare a resurselor pedagogice;

Profesorii documentarişti trebuie să semnaleze în mod clar diferitele spaţii ale centrului de documentare şi informare:
biroul profesorului documentarist;
spaţiul lucrărilor documentare: majoritatea centrelor de documentare şi informare utilizează clasificarea zecimală Dewey; unele dintre ele, mai puţin numeroase, folosesc clasificarea zecimală universală;
spaţiul de lectură;
spaţiul periodicelor;
spaţiul de documentare referitoare la orientarea profesională;
spaţiul calculatoarelor.

În 1974, Ministerul Educaţiei a dat, de asemenea, câteva recomandări cu privire la suprafaţa CDI. În 1987, au fost publicate alte cifre [4]; aceste cifre nu au caracter obligatoriu; ele ne permit, totuşi,  să avem o idee asupra suprafeţei medii a centrelor de documentare şi informare franceze.

 

 

  Numărul de elevi  Suprafaţa preconizată; pentru CDI (în m2 )
Licee
400320 m2
600400 m2
800500 m2
1000540 m2
1200600 m2
Şcoli generale
400aproximativ 150 m2
600aproximativ 200 m2
800aproximativ 250 m2



Din 1986, imobilele şcolare sunt în sarcina colectivităţilor teritoriale; ele sunt cele care stabilesc caietul de sarcini cu arhitecţii; suprafeţele şi organizarea spaţiilor variază foarte mult de la o unitate şcolară la alta. Dar se ştie, în toate cazurile, că atunci când se stabileşte mărimea unui CDI se ţine seama de numărul de elevi şcolarizaţi şi de faptul că suprafaţa unui CDI dintr-un liceu trebuie să fie mai mare decât a unuia dintr-o şcoală generală. În 2004-2005, un CDI mediu oferea 1 loc pentru 13,7 elevi.[1a]

Ouvre ce lien externe dans une nouvelle fenêtreGalerie de imagini din diferite CDI pe site-ul Savoircdi

2. Functionarea unui CDI

Orarul CDI

Cea mai mare parte a centrelor de documentare şi informare nu sunt deschise decât atunci când şi unitatea şcolară este deschisă. În majoritatea liceelor şi şcolilor generale, cursurile încep luni la ora 8,00 şi se încheie, pentru licee, sâmbăta la ora 12,00, iar pentru şcolile generale vineri, la ora 17,00. Aşadar, CDI poate fi deschis 10 ore pe zi, în cazul liceelor şi 9,5 ore pe zi în cazul unei şcoli generale. [5] Această amplitudine maximală presupune ca un CDI să fie deschis pe toată durata cursurilor, şi, prin urmare, profesorul documentarist să nu lucreze singur. Cum aceste două condiţii nu pot fi îndeplinite simultan, doar câteva centre de documentare şi informare sunt atât de mult timp deschise pentru public. Şi mai rar se întâmplă ca un CDI să fie deschis în perioada vacanţelor şcolare; uneori acest lucru este posibil, în cadrul unor proiecte locale sau al unor dispozitive specifice.

Finanţarea unui CDI

Consiliul de administraţie (din care fac parte directorul unităţii şcolare, membrii ai echipei administrative, profesori, părinţi, reprezentanţi ai colectivităţilor teritoriale) fixează, în fiecare an, suma alocată serviciului de documentare. Aceste fonduri sunt prelevate la capitolul „Activităţi educative şi pedagogice” din bugetul unităţii de învăţământ. Profesorul documentarist utilizează aceste fonduri pentru a cumpăra resurse imprimate şi electronice, precum şi pentru a plăti abonamentele la publicaţii periodice şi baze de date.

Bugetul CDI variază, deci, de la o unitate şcolară la alta. El depinde de resursele şcolii (variabile şi ele în funcţie de numărul de elevi şcolarizaţi şi de colectivitatea teritorială), de influenţa profesorului documentarist în unitatea şcolară, de susţinerea pe care i-o acordă directorul şcolii, de opţiunile pedagogice ale tuturor membrilor  echipei educative. Spre exemplu, în 1996, ponderea bugetului CDI în bugetul global al instituţiei ajungea de la 1,5% pentru o şcoală mică din zona rurală până la 14% pentru un liceu mare şi reputat situat în plin centru urban. [6]

Nu dispunem de nici o anchetă naţională referitoare la bugetele centrelor de documentare. Dar anumite date locale (provenite din regiunea Touraine, situată în centrul Franţei) ne permit, totuşi, să avem o idee asupra bugetelor CDI şi a diversităţii lor. [7]

Tipul unităţii de învăţământ
Nr. de elevi Bugetul CDI Nr.de periodice
Nr. de cărţi
Şcoală generală din zona semi-rurală620 3430 € 839
2591
Şcoală generală din zona urbană 470 3049 € 1067
1524
Şcoală generală din zona rurală 280 1829 € 305
1524
Liceu 1200 7622 €5183
2439
Liceu tehnic530  3048 € 1524
1524


Fond

CDI oferă o paletă variată de resurse, pe diferite tipuri de suporturi. El joacă în egală măsură un rol pedagogic şi un rol cultural. CDI  reuneşte:
resurse imprimate, i.e. opere de ficţiune, documentare, manuale şcolare, ziare şi magazine;
resurse electronice, i.e. CD-ROM-uri, uneori DVD-uri şi , bineînţeles, acces la Internet.

Constituirea fondului unui CDI depinde de trei criterii: analiza de nevoi, pluralismul surselor şi liberul acces.

Tehnologie

Aproape toate centrele de documentare şi informare au fost informatizate în cursul ultimilor zece ani.

98% dintre unităţile de învăţământ secundar din sistemul public oferă acces la Internet în scop pedagogic. [1a]

Majoritatea utilizează acelaşi soft documentar. Numit BCDI, acest program este atât un instrument de gestiune documentară, cât şi un instrument de căutare a informaţiei. El asigură accesul la catalogul CDI şi elevii îl folosesc atunci când fac o căutare documentară. Softul permite, de asemenea, gestionarea împrumuturilor, editarea de bibliografii selective, statistici…Având în vedere că programul este utilizat în întreaga ţară, au fost puse în practică servicii colaborative care facilitează munca profesorilor documentarişti.
Schimb de notiţe bibliografice
Despuieri din revistele cele mai utilizate
Selecţie şi descriere de site-uri Web;
 Asistenţă tehnică …

In cursul ultimilor cinci ani, din ce în ce mai multe unităţi de învăţământ au creat reţele informatice care permit accesul atât la resursele interne, cât şi la cele externe.

III. Personalul din CDI

1. Profesorii documentaristi

După cum am precizat mai sus, primul concurs de recrutare a profesorilor documentarişti a avut loc în 1990. Deşi documentarea nu este considerată o disciplină de învăţământ în Franţa, acest examen este unul de tip CAPES. Nu există însă agregaţie de documentare. Crearea acestei agregaţii constituie, totuşi, subiectul unor dezbateri.

În 2002, 90% dintre responsabilii CDI reuşiseră la acest concurs [8]; se poate afirma că astăzi circa 10 000 de profesori documentarişti lucrează în unităţi şcolare din sistemul public de învăţământ. [3] Cei care reuşesc la concursul CAPES urmează o formare de un an într-un IUFM (Institut Universitar de Formare a Profesorilor) sau într-o universitate. Programul de formare  vizează, pe de o parte, componenta didactică, pe de altă parte tehnicile documentare.

Acest mod de recrutare explică faptul că personalul care gestionează majoritatea centrelor de documentare şi informare are un statut, studii universitare, misiuni, obligaţii şi salarii identice.  Nici o altă ţară nu dispune de o astfel de armonizare a certificării profesionale.

2. Asistentii documentaristi

Alături de responsabilii CDI care au atât calificarea de profesor, cât şi pe aceea de specialist al informaţiei, în centrele de documentare şi informare franceze există un anumit număr de asistenţi documentarişti. Aceştia participă la funcţionarea optimă a CDI, chiar dacă sunt, în majoritatea situaţiilor, mai puţin calificaţi şi recrutaţi pe baza unor contracte pe durată determinată. Ei asigură adesea sarcinile tehnice (echiparea lucrărilor pentru expunere la raft, activităţi de împrumut, supravegherea elevilor…), ceea ce-i permite profesorului documentarist să se ocupe cu animarea unor secvenţe pedagogice, în parteneriat cu profesorii de disciplină. Prezenţa asistenţilor documentarişti permite, de asemenea, extinderea plajei orare în care CDI este deschis pentru public.

În decursul ultimilor ani, multe dintre aceste contracte temporare s-au încheiat şi numeroşi profesori documentarişti sunt puşi în situaţia de a asigura singuri multiplele lor sarcini profesionale.

3. Colaborarea cu alti profesionisti din domeniul infodocumentar

Profesorii documentarişti încearcă să lucreze în colaborare cu alţi profesionişti care aparţin universului documentării şi al bibliotecilor.

Există o reţea naţională care îi motivează în acest sens. Este vorba despre reţeaua Scérén-CNDP (Serviciile de Cultură şi Editare de Resurse pentru Educaţia Naţională) care, reunind un centru naţional, 31 de centre regionale şi 85 de centre departamentale, se adresează membrilor comunităţii educative şi le propune resurse pedagogice, asistenţă tehnică, precum şi un program de animaţii; această reţea publică, de asemenea, documente pedagogice, dezvoltă conţinuturi on-line (printre care Savoirscdi, site-ul Internet destinat profesorilor documentarişti) şi documente referitoare la educaţia artistică şi culturală. Mai mult decât atât, Centrele Regionale de Documentare Pedagogică îşi aduc contribuţia la organizarea de reuniuni regionale anuale care le permit profesorilor documentarişti din aceeaşi zonă geografică să se întâlnească şi să facă schimb de experienţă şi bune practici.

Reţeaua gestionează, de asemenea, o listă de difuzare. Intitulată cdidoc-fr, această listă se bucură de mare succes în rândul comunităţii profesorilor documentarişti cărora le oferă ocazia de a lămuri anumite probleme tehnice, de a face schimb de referinţe bibliografice, de a purta discuţii referitoare la meseria lor…

Şi nu în ultimul rând, profesorii documentarişti se pot baza pe o asociaţie profesională, FADBEN (Federaţia Profesorilor Documentarişti din Educaţia Naţională). Recunoscută la nivel instituţional, această asociaţie coagulează preocupările şi propunerile profesorilor documentarişti: participă la lucrările de redefinire a misiunilor lor; publică, de asemenea, documente de referinţă în domeniul formării pentru stăpânirea informaţiei (spre exemplu, referenţialul de competenţe documentare, publicat în 1997).

IV. Misiunile si activitatile profesorului documentarist

1. Misiuni

În 1986, a fost adoptată o circulară de misiuni care stabilea, în cadru juridic, sarcinile care îi revin profesorului documentarist. Acest text este încă în vigoare: se pregăteşte apariţia unui nou text care să actualizeze definirea misiunilor. Cele trei mari obiective atribuite profesorului documentarist vizează:

Pedagogia

Profesorul documentarist trebuie să colaboreze cu profesorii de disciplină; pentru a-i învăţa pe elevi cum să caute, să gă sească şi să evalueze informaţia de care au nevoie; el trebuie, deci, să-i conducă spre dezvoltarea următoarelor competenţe:

identificarea diferitelor tipuri de resurse pe care le are un CDI;
cunoaşterea şi identificarea diferitelor instrumente de căutare (lucrări de referinţă, sisteme de clasificare, indexuri, instrumente de căutare informatizată…);
selecţionarea documentelor care corespund subiectului de cercetare;
înţelegerea şi extragerea informaţiilor conţinute într-un document;
comunicarea într-un mod organizat a rezultatelor cercetării.

Profesorul documentarist încurajează, de asemenea, lectura şi învăţarea.
El propune, aşadar, un larg evantai larg de resurse: „ El trebuie să fie conştient că este necesar ca fondul CDI să fie suficient de bogat şi variat pentru a putea răspunde nevoilor şi curiozităţii elevilor…” [9]

Comunicarea 

Sub responsabilitatea directorului instituţiei, profesorul documentarist participă în mod activ la deschiderea şcolii spre lumea exterioară:
stabileşte relaţii cu alte centre documentare (biblioteci municipale; alte CDI; reţeaua Scérén-CNDP…);
selecţionează surse de informare de actualitate, pe orice tip de suport, care îi permit elevului să fie la curent cu evenimentele mondiale;
pune la dispoziţia tuturor informaţii referitoare la instituţii culturale, economice, profesionale, naţionale şi locale.

Gestionarea centrului de documentare

Profesorul documentarist gestionează centrul de resurse multimedia, ceea ce presupune că el este cel care:
constituie şi organizează fondul documentar cu respectarea normelor biblioteconomice internaţionale;
asigură accesul la documente;
veghează la buna funcţionare a calculatoarelor aflate în responsabilitatea sa.

Sinteză de Carole Tilbian [10]

2. Evolutia meseriei

Din  anul 1986, mediul profesional a cunoscut schimbări profunde. Dezvoltarea informaticii şi a reţelelor a determinat o creştere a sarcinilor tehnice. Elevii au acces la documentaţie din mai multe zone ale unităţii şcolare, ceea ce impune definirea unei politici documentare. În plus, numeroase reforme pedagogice şi-au făcut apariţia; profesorul documentarist este din ce în ce mai solicitat şi mai implicat în proiecte colaborative.

Aceste recente schimbări au condus la multiplicarea îndatoririlor rezervate profesorului documentarist. De acum, se pot defini patru domenii în care acesta intervine:

Obiective pedagogice

Formarea elevilor pentru cultura informaţiei:
formarea elevilor în domeniul cercetării documentare;
dezvoltarea gândirii critice;
dezvoltarea competenţelor informaţionale ale elevilor;
formarea elevilor pentru utilizarea noilor tehnologii…
Activitate în colaborare cu ceilalţi profesori.

Gestiune şi organizare

Definirea, ca urmare a consultării cu directorul unităţii de învăţământ şi cu ceilalţi profesori, a politicii documentare a instituţiei:
stabilirea nevoilor comunităţii;
alegerea celor mai adecvate instrumente tehnice pentru organizarea ansamblului ofertei documentare.

Constituirea şi punerea la dispoziţia publicului a fondului documentar

Constituirea unui fond adecvat, care să răspundă atât nevoilor elevilor, cât şi celor ale profesorilor.
Punerea la dispoziţia publicului a ansamblului fondului documentar.
Selecţionarea şi facilitarea accesului la resursele on-line.

Relaţii cu mediul profesional şi cultural

Stabilirea unor colaborări pentru promovarea asociaţiilor culturale şi profesionale locale, precum şi pentru dezvoltarea unor parteneriate cu biblioteca publică locală sau cu alte CDI.

Sinteză de Carole Tilbian [11]

3. Activitati curente

Majoritatea profesorilor documentarişti francezi susţin numeroase secvenţe pedagogice. Activităţile lor pedagogice pot fi grupate în patru mari categorii.

Profesorul documentarist formează elevii pentru dobândirea principalelor competenţe infodocumentare; el îi învaţă:

să definească un subiect (cu ajutorul cuvintelor-cheie, al tezaurelor…);
să facă diferenţa între mai multe tipuri de resurse;
să localizeze informaţia (cu ajutorul indexului, al instrumentelor de căutare documentară informatizată…);
să evalueze pertinenţa şi calitatea informaţiei;
să extragă informaţia din documentele selecţionate;
să sintetizeze ideile şi să comunice rezultatul cercetărilor lor;
să producă un document personal care să poată fi prezentat sub forme variate.

Tipuri de activităţi:
prezentarea CDI (conţinut şi organizare);
secvenţe de formare în domeniul stăpânirii informaţiei şi al cercetării documentare, ancorate în programele şcolare.

Profesorul documentarist formează elevii pentru receptarea informaţiei oferite de mass-media; el îi învaţă:
să cunoască diferitele mijloace de difuzare a informaţiei în masă (presa scrisă, televiziune, Internet…);
să înţeleagă organizarea şi structurarea informaţiei în fiecare tip de media;
să cunoască legislaţia care reglementează utilizarea  mijloacelor de informare a maselor.

Tipuri de activităţi:

analiza unor ziare şi a unor reportaje televizate;
crearea unui ziar şcolar;
participarea la manifestarea naţională numită „Săptămâna presei”.

Profesorul documentarist încurajează lectura; el îi îndrumă pe elevi:
să descopere varietatea literaturii;
să recunoască diferitele tipuri de texte;
să practice diferite forme de lectură;
să cunoască regulile privitoare la dreptul de autor.

Tipuri de activităţi:
concursuri de lectură;
participarea la evenimente naţionale precum „Premiul Goncourt al Liceenilor”.

Profesorul documentarist participă la educaţia pentru orientare profesională; el îi ajută pe elevi:

să descopere diferite meserii;
să descopere formările adecvate;
să-şi definească un proiect profesional personal.

Profesorul documentarist participă la formarea culturală a elevilor prin organizarea unor întâlniri cu autori, vizite la muzee …

4. Locul profesorului documentarist In cadrul echipei pedagogice

În Franţa, precum şi în numeroase alte ţări, există o oarecare discrepanţă între modul în care sunt definite prin texte oficiale misiunile şi activităţile profesorului documentarist şi felul în care sunt ele percepute de către ceilalţi membri ai comunităţii educative.

Pentru elevi, profesorul documentarist este un „profesor diferit” care îi ajută să caute documente şi îi îndrumă în alegerea lecturilor. Dispunem de câteva anchete locale [12] referitoare la felul în care elevii folosesc şi percep un centru de documentare şi informare. Ele reunesc şi identifică activităţile cele mai răspândite pe care elevii consideră că le pot realiza în CDI:
împrumut de carte;
căutare pe internet;
lectura unor periodice şi a unor benzi desenate ;
lucrul cu documente şi cercetare documentară legată de temele  şcolare.

Toate noile dispozitive puse în practică odată cu reforma programelor şcolare presupun o importantă activitate de cercetare documentară şi, deci, o implicare mai mare a profesorului documentarist  în activităţile pedagogice. Dar mulţi dintre profesorii documentarişti din învăţământul secundar se plâng de o lipsă de recunoaştere a muncii lor de către ceilalţi profesori care, în marea lor majoritate, îi privesc ca pe nişte specialişti şi furnizori ai informaţiei şi nu ca pe nişte parteneri pedagogici cu drepturi egale.

Profesorii documentarişti francezi recunosc, în mare parte, că în ultimii zece ani s-au produs schimbări pozitive importante şi că rolul lor în cadrul sistemului educativ nu mai poate fi ignorat: de fapt, atât directorii unităţilor de învăţământ, cât şi colectivităţile teritoriale sunt acum convinşi mai mult ca niciodată de importanţa pe care o are în şcoală serviciul de documentare. [13]. Dar cu toţii cer o redefinire a misiunilor lor şi, adesea, recrutarea de asistenţi documentarişti care ar putea să-i ajute să facă faţă multitudinii de sarcini profesionale pe care trebuie să şi le asume.

Cateva site-uri utile

  • Site-uri instituţionale

Ministerul francez al Educaţiei Naţionale
Ministère de l'Education nationale, de l'enseignement supérieur et de la recherche
http://www.education.gouv.fr/index.php

Anchete naţionale asupra sistemului educativ: http://www.education.gouv.fr/pid316/reperes-et-references-statistiques.html

Scérén-CNDP
http://www.cndp.fr/accueil.htm

Savoirscdi
http://www.savoirscdi.cndp.fr/
Texte oficiale referitoare la profesorul documentarist, reunite şi clasificate în ordine alfabetică sau cronologică
Bibliografii tematice referitoare la meseria de profesor documentarist

CLEMI (Centre de Liaison de l'Enseignement et des Moyens d'Information)
http://www.clemi.org/
Organism al Ministerului Educaţiei Naţionale care propune profesorilor programe de formare şi documente menite să favorizeze educaţia pentru media.

  • Asociaţii

FADBEN (Fédération des enseignants documentalistes de l'Education nationale)
Federaţia profesorilor documentarişti din Educaţia Naţională
 http://www.fadben.asso.fr/

ADBS (Association des professionnels de l'information et de la documentation)
Asociaţia profesioniştilor informării şi documentării
http://www.adbs.fr/

CEDIS (Centre d'étude de la documentation et de l'information scolaire)
Centrul de studiu al documentaţiei şi informaţiei şcolare care publică revista profesională INTER CDI
http://www.intercdi-cedis.org/spip/index.php3

 

Notes


[1a] France. Ministère de l'éducation nationale, de l'enseignement supérieur et de la recherche. Repères et références statistiques sur les enseignements, la formation et la recherche, 2005, [online]. [Accesat la 25 februarie 2010].
Consultabil la adresa: http://www.education.gouv.fr/stateval/rers/rers2005.htm 
[1b] Care este repartizarea cheltuielilor pentru educaţie?
Stat : 61%
Autorităţi locale : 21%
Companii : 6%
Familii : 12% 
[2] Circulaire du 14/03/1974 portant sur l’Aménagement de centres de documentation et d'information dans les  établissements de second degré. Bulletin Officiel du Ministère de l'Education Nationale. 11 aprilie 1974, n° 15. [Accesat la 25 februarie 2010].
Consultabil la adresa: http://www.savoirscdi.cndp.fr/index.php?id=209
[3] Conform evaluării lui Jean-Louis Durpaire, inspector general în Ministerul francez al Educaţiei Naţionale.
[4] Espace CDI. Les recommandations et conseils : les surfaces de CDI. Savoirscdi, 25 martie 2003, [on-line]. [Accesat la 25 februarie 2010].
Consultabil la adresa: http://www.savoirscdi.cndp.fr/index.php?id=69
[5] Le livre bleu des enseignants-documentalistes. 2d edition. CRDP du Centre, 2002. p. 64. ISBN 2-86630-151-X
[6] France. Conseil supérieur des bibliothèques. Les bibliothèques, rapport 1998. Chapitre 5. Les bibliothèques scolaires, [on-line]. [Accesat la 2 aprilie 2009].
Consultabil la adresa:
www.enssib.fr/autres-sites/csb/rapport98/rapp98-bibliotheques/csb-rapp98-biblioscolaires.html
[7] Le livre bleu des enseignants-documentalistes. 2d edition. CRDP du Centre, 2002. p. 24. ISBN 2-86630-151-X
[8] Information et documentation en milieu scolaire. Savoirscdi, ianuarie 2001. [on-line]. [Accesat la 25 februarie 2010].
Consultabil la adresa:  www.savoirscdi.cndp.fr/fileadmin/fichiers_auteurs/Metier/documentIG.pdf
[9] Le livre bleu des enseignants-documentalistes. 2d edition. CRDP du Centre, 2002. p. 24. ISBN 2-86630-151-X
[10] Sinteză realizată de Carole Tilbian pe baza documentului:
Circulaire du 13 mars 1986 portant sur les missions des personnels exerçant dans les centres de documentation et d'information. Bulletin Officiel du Ministère de l'Education Nationale. 27 martie 1986, n° 12. [on-line pe Savoirscdi]. [Accesat la 25 februarie 2010].
Consultabil la adresa:  www.savoirscdi.cndp.fr
[11] Informaţie găsită în două documente :
Le livre bleu des enseignants-documentalistes. 2d edition. CRDP du Centre, 2002. p. 19-20. ISBN 2-86630-151-X şi
Les politiques documentaires des établissements scolaires. Rapport à monsieur le ministre de l’éducation nationale, de l’enseignement supérieur et de la recherche : résumé. France. Académie de Nice. Septembrie 2004, [on-line]. [Accesat la 25 februarie 2010].
Consultabil la adresa:  http://www.ac-nice.fr/docazur/IMG/pdf/Rapport_Durpaire_resume.pdf
[12] Informaţii găsite în două articole:
Le CDI vu par les élèves : fréquentation. Intercdi [online], martie-aprilie 2003, n°182, p.7-13. [Accesat la 25 februarie 2010].
şi
Enquête au CDI. Intercdi, martie-aprilie 2004, n°188, p. 8-11.
[13]  Les politiques documentaires des établissements scolaires. Rapport à monsieur le ministre de l’éducation nationale, de l’enseignement supérieur et de la recherche : résumé. France. Académie de Nice. Septembrie 2004, [on-line]. [Accesat la 25 februarie 2010]. Consultabil la adresa: 
http://www.ac-nice.fr/docazur/IMG/pdf/Rapport_Durpaire_resume.pdf

Recherche avancée